Din exterior, joaca pe calculator este adesea văzută ca o pierdere de timp. Din interior este o modalitate de a te exprima, o modalitate de a socializa, de a face legături și de a simți că faci parte dintr-un loc unde poți fi tu așa cum ești. Unii se joacă pentru relaxare în timp ce alții au planuri mai mari. Dincolo de aparențe, dedicarea este cheia succesului.
Documentarul prezintă povestea din spatele comunități LoL din România, dar și efortul lui Andrei ”Odoamne” Pascu de a aduce acasă titlul de campion european, reușind să pună România pe harta gaming-ului competitiv. În material sunt prezenți mai mulți creatori de conținut din aria jocului și formează o voce care să transmită tuturor ce înseamnă pasiunea pentru joc dar și pentru comunitate.
Evident, nu voi povesti mai multe pentru că nu vreau să vă dau spoiler. Ce pot în schimb să vă spun este că documentarul a fost realizat cu simț de răspundere și presărat cu suficient umor și momente emoționante.
Evenimentul a avut loc la Opera Națională iar spre final am avut surpriza ca Orchestra să acompanieze live finalul documentarului. A fost interesant!
Documentarul este adresat tuturor și oferă o imagine detaliată a gaming-ului din interior. Acesta poate fi vizualizat în curând pe YouTube în mod gratuit.
Atât!
Pwp pa!