Telefoanele pliabile marca Samsung au fost multă vreme și încă sunt un subiect de discuție care împarte fanii și utilizatorii în două tabere. Prin ochii mei, primul grup, este cel care simpatizează orice produs în mod incontestabil, inclusiv pliabilele. Grupul numărul doi este compus din cârcotașii care caută nod în papură cu orice ocazie. Eu, sunt doar un observator căruia îi place să noteze în egală măsură atât evoluția cât și regresul. Prefer să mă concentrez mai mult pe partea utilitară a unui produs și mai puțin pe „ce nu are în comparație cu altele”. Mai bine spus I take it as it is.
Același lucru îl voi face astăzi și cu noul Z Fold 7 care spre deosebire de modelele anterioare, pare să se integreze mai bine și mai elegant cu ideea generală de telefon pliabil. Este mai compact, mult mai subțire, îți lasă senzația unui smartphone obișnuit și te impresionează cu adevărat în momentul în care este deschis. În mod evident, aceste lucruri nu pot fi realizate fără anumite sacrificii. Întrebarea mea este alta: oare aceste sacrificii îl fac o alegere mai puțin bună în raport cu alte produse similare?
În rândurile ce urmează vă voi prezenta noul Samsung Z Fold 7 și cu bune și cu rele, iar spre final voi încerca să dau un răspuns întrebării de mai sus.
Un design familiar, dar mai rafinat
La prima strigare Z Fold 7 pare să fie un telefon obișnuit. Închis, este cu mult mai subțire față de modelele anterioare, iar cei 8.9 mm te păcălesc și îți lasă impresia că este un „candy bar” banal, iar acest lucru este de bine. Privit îndeaproape, vei observa balamaua subtilă, foarte bine integrată cu restul carcasei și cele două jumătăți care se odihnesc una peste cealaltă fără a lăsa niciun indiciu că acestea s-ar putea deschide întâmplător în buzunar. Ramele plate se așează foarte bine în palme, iar muchiile drepte nu te deranjează în timpul utilizării. Greutatea acestuia este de 215 g, puțin mai mare față de alte telefoane, însă forma lui compactă îl face destul de ușor de manevrat, chiar și cu o singură mână.




Carcasa metalică este foarte plăcută la atingere, la fel și spatele din sticlă ce dispune de un finisaj satinat. În toată această poveste, doar trei elemente par să deranjeze armonia geometrică a designului: camerele. Acestea ies foarte mult în evidență, fiind aproape imposibil de a utiliza telefonul pe o suprafață plată, reamintindu-mi constant de balansoarele din parcurile de joacă pentru copii.

Magia adevărată are loc în momentul în care telefonul este deschis. Balamaua fermă a lui Z Fold 7 ține fix la 180 de grade cele două jumătăți și se ascunde perfect, lăsându-te să te bucuri pe deplin de cei 4.2 mm de avans tehnologic pur. La nevoie, poți folosi telefonul ca un mini laptop, dar asta înseamnă că va trebui să poziționezi ecranul exterior cu fața în jos, ceea ce îl expune riscului de a-l zgâria.



Deși aspectul telefonului seamănă izbitor cu generația anterioară, modelul de anul acesta este pliabilul pe care mereu l-am așteptat de la Samsung. În sfârșit am senzația unui dispozitiv mult mai serios, mult mai elegant și mult mai atent dezvoltat din punct de vedere al designului. Mi se pare că Samsung a reușit de data aceasta să ofere senzația unui dispozitiv utilitar, fără a sacrifica partea estetică. Poate minimalismul nu este pe placul tuturor, însă este greu de a trece cu vederea efortul producătorului de a dezvolta un produs cu o talie subțire.

Din punct de vedere constructiv, mai am de menționat doar certificarea IP48 de rezistență la apă și praf. În mod clar, având balamaua cu destule componente în mișcare, nu m-aș grăbi să îl cufund în lichide, dar în cazul unui accident sau a unei ploi neprevăzute, Z Fold 7 ar trebui să reziste fără probleme. De asemenea, l-aș proteja și de praf, chiar dacă sistemul de pliere este dotat cu o soluție de a împiedica particulele exterioare să ajungă în interior.
Ecrane
Deoarece sunt două la număr, voi începe cu cel din exterior. Imaginile sunt redate foarte clar cu ajutorul unui panou Dynamic LTPO AMOLED 2X ce are o diagonală de 6.5, o rezoluție de 1080 x 2520 px și o rată de reîmprospătare de 120Hz. Densitatea acestuia este de 422 ppi, ceea ce înseamnă că toate elementele grafice, inclusiv corpurile de text mici pot fi deslușite cu ușurință. Protecția acestuia este oferită de o sticlă Corning Gorilla Glass Ceramic 2, ceea ce înseamnă rezistență sporită la zgârieturi și șocuri.


În interior, Samsung a folosit aceeași tehnologie pentru ecranul pliabil de 8 inch, însă protecția acestuia este oferită doar de folia preinstalată care nu trebuie înlăturată sub nicio formă. Elementele sunt afișate precis, iar culorile, la fel ca cele ale ecranului exterior, sunt vibrante și cu un contrast foarte bun. Trebuie menționat faptul că anul acesta cută aflată în zona de pliere este mai subtilă și este vizibilă dar în unghiuri agresive, fără a interfera într-un mod major cu ceea ce este afișat.



În ceea ce privesc cele două ecrane, nu am nimic negativ de comentat. Fie că urmărești videoclipuri, filme și seriale, fie că citești articole sau conversezi prin text cu alte persoane, vei avea parte de o experiență vizuală calitativă și modernă.
Hardware și Sistem de operare
Sub carcasă, Samsung a pus sau a îndesat mai bine spus tot ce are mai bun la ora actuală. Galaxy Z Fold 7 rulează Android 16 cu interfața One UI 8, iar compania promite nu mai puțin de 7 upgrade-uri majore de sistem, ceea ce îl face unul dintre telefoanele cu cea mai lungă durată de suport software de pe piață, cel puțin în teorie. Interfața e fluidă, multitasking-ul este impecabil și, datorită ecranului mare, chiar simți că ai un mini laptop în buzunar. Funcțiile de tip „drag & drop” între aplicații, ferestrele flotante și optimizările pentru split-screen sunt mult mai bine integrate față de generațiile anterioare.













Tot acest spectacol vizual este susținut de Snapdragon 8 Elite , un procesor care nu se emoționează în fața nici unei sarcini. Cele 8 nuclee (2×4.47 GHz pentru forță brută și 6×3.53 GHz pentru echilibru) alături de GPU-ul Adreno 830 oferă o experiență fără sacadări, fie că vorbim de gaming înalt sau editare video pe fugă. Totuși, trebuie menționat faptul că sarcinile intense pot încălzi considerabil telefonul.
Fold 7 vine în mai multe variante de stocare și RAM: de la 256GB cu 12GB RAM, până la 1TB cu 16GB RAM, toate pe standardul UFS 4.0, adică viteză foarte mare de citire/scriere. Cardul microSD rămâne absent, dar la nivelul acesta de stocare, probabil nu vei simți lipsa.
Camere
Samsung nu a făcut compromisuri nici pe partea foto. Fold 7 vine cu un setup triplu:
- un senzor principal de 200 MP f/1.7 wide cu OIS
- un telephoto de 10 MP f/2.4 cu zoom optic 3x
- un ultrawide de 12 MP f/2.2, 120˚

Fotografiile prezintă un nivel de detaliu acceptabil și sunt bine contrastate. Pe partea cealaltă îmbunătățirea față de modelul anului trecut este timid vizibilă. Ziua, culorile sunt vii, iar HDR-ul își face treaba bine. Noaptea însă, chiar dacă rezultatele sunt utilizabile, procesarea software se simte. Nu este deranjant, dar se vede că telefonul încearcă să compenseze limitările senzorilor. Per total, experiența foto este foarte bună, dar nu perfectă.















Pe partea video, Fold 7 suportă 8K la 30fps și 4K la 60fps, cu HDR10+ și stabilizare optică, ceea ce îl transformă într-o unealtă esențială pentru cei care creează conținut.
Conectivitate
Nimic surprinzător aici, dar totul este la zi. Wi-Fi 7 tri-band, Bluetooth 5.4 cu aptX HD pentru audio de calitate, plus toată pleiada de sisteme de poziționare: GPS, GLONASS, GALILEO, BDS și QZSS. Avem și NFC, însă nu și radio (cine mai folosește?). Portul USB-C 3.2 asigură viteze bune de transfer și suport OTG pentru periferice.
Multimedia și difuzoare
Pe partea de multimedia, Fold 7 este o experiență premium. Difuzoarele stereo se aud clar, cu un bas discret, dar prezent. Nu poți să le compari cu boxele unui laptop sau ale unei tablete, însă pentru un telefon pliabil sunt surprinzător de bune. Filme, muzică sau podcasturi, totul se aude plăcut, fără distorsiuni deranjante.

Baterie
Aici se vede cel mai clar prețul pe care îl plătești pentru un telefon subțire. Bateria de 4400 mAh este mai mică decât ce ne-am obișnuit pe flagship-uri, iar acest lucru se simte. În utilizare normală, Fold 7 rezistă o zi întreagă, dar cu GPS activ (în special Waze) nivelul scade alarmant. Încărcarea este decentă: 25W pe cablu (50% în 30 min), 15W wireless și reverse wireless de 4.5W pentru gadgeturile mici. Nu e un campion al anduranței, dar având în vedere dimensiunile și constrângerile designului, e un compromis previzibil.
Concluzie
Samsung Galaxy Z Fold 7 nu este doar o versiune mai subțire a modelului anterior, ci pare să fie punctul în care pliabilele încep să fie cu adevărat rafinate și practice. Designul elegant, ecranele de calitate, performanța de top și suportul software extins îl fac un produs matur. Pe de altă parte, camerele, deși bune, nu impresionează complet pe timp de noapte, iar bateria rămâne în zona „acceptabilă”.
Întorcându-mă la întrebarea inițială – este Fold 7 mai bun?
Da, este mai bun, dar nu printr-un salt spectaculos, ci prin șlefuirea detaliilor. Este, poate, primul Fold care se simte pregătit să fie folosit de oricine, nu doar de entuziaști.

Un ultim detaliu mai trebuie amintit: anul acesta, Samsung a renunțat la S Pen, o decizie care pe unii i-au supărat, iar pe alții nici nu i-au interesat. Eu fac parte din categoria numărul 2 și vă explic și de ce. În comparație cu vechea serie Note unde pixul avea un loc special în carcasă, seria Fold are (sau avea) nevoie de o husă dedicată pentru a transporta pixul, fapt ce nu era neapărat practic. În fine, personal consider că nu este o pierdere notabilă.
Modelul acesta poate fi achiziționat din majoritatea magazinelor populare la un preț începând cu aproximativ 7.680 lei pentru varianta 12/256 GB.
Atât!
Pwp, pa!
