Ultima oară când am pus mâna pe un telefon HUAWEI a fost un P40 Pro împrumutat de la un prieten, pe vremea când producătorul abia își pierduse dreptul de a folosi serviciile Google. Experiența nu a fost chiar așa de rea cu excepția faptului că nu puteam să plătesc cu telefonul fără sa fac diverse artificii. Între timp, Huawei nu a stat degeaba și s-a orientat către dezvoltarea unui ecosistem propriu în încercarea de a oferi utilizatorilor aceeași satisfacție de dinaintea evenimentului cu pricina.
Un telefon chic și îndrăzneț
Urmărind o rețetă clasică, adică sticlă și metal, Nova 10 Pro a reușit fără probleme să întoarcă privirile câtorva curioși. Elementul care iese în evidență cel mai mult este insula destinată celor 3 camere, ridicată pe două nivele și care este executată cu mare precizie, la fel ca și restul telefonului. Ecranul curbat contribuie la acest look premium în schimb ergonomia telefonului are puțin de suferit. Apreciez calibrarea softului care împiedică ecranul să răspundă atingerilor accidentale de pe margine. Finisajul spatelui este destul de alunecos iar dimensiunea generoasă a ecranului îl face destul de greu de utilizat cu o singură mână, fără a risca să îl scapi. Pentru a evita accidentele, recomand cu încredere husa inclusă în pachet.
Exceptând potențialul risc de a face cunoștință cu podeaua, telefonul se simte foarte bine în mână, foarte bine construit și foarte bine pus cap la cap, iar butoanele sunt ferme și oferă o senzație tactilă plăcută. Îmi place!







Deliciu vizual
Nova 10 Pro are un ecran OLED FHD+ la 120 Hz rapid și foarte precis. Este compatibil HDR10 și poate reproduce până la un miliard de culori, iar densitatea de ~429 PPI asigură o imagine clară și foarte bine definită. Nu am avut niciun fel de problemă în bătaia directă a soarelui iar consumul multimedia a fost o plăcere, inclusiv editarea fotografiilor. Să nu uit, senzorul de amprentă este sub ecran și este rapid și precis.

O experiență, nu chiar atăt de diferită
Lipsindu-i gena Google din ADN, am știut din start că voi fi nevoit să trag pe dreapta contul de Google și scot de la naftalină pe cel de Huawei. Zis și făcut. Nu am să vă plictisesc cu procedura de de configurare pentru că este similară și la fel de plictisitoare ca pe orice alt dispozitiv. AGREE -> NEXT-> AGREE -> YES -> NO -> CARE ERA OARE PAROLA?-> NEXT. Ați prins voi ideea.
Telefonul folosește un sistem de operare înrudit cu Android iar interfața se numește în continuare EMUI ( Emotion UI). Producătorul livrează pe acest telefon o experiență software foarte fluidă și animată iar procesorul Snapdragon 778G, alături de cei 8 Gb RAM a făcut față cu brio sarcinilor zilnice. Jocurile care au nevoie de resurse mari au rulat și ele fluid însă nu la fel de bine ca pe un procesor mai puternic.



Am folosit ViMusic ca alternativă la YouTube Music, New Pipe ca alternativă la YouTube și cam atât. Aceste două aplicații se pot descărca de pe https://f-droid.org/ . În rest, majoritatea aplicațiilor populare se pot descărca ușor din App Gallery. În cazul în care softul dorit nu se află acolo, funcția de căutare oferă alternative de descărcare a aplicațiilor precum Facebook sau Instagram. O altă cale de instalare a aplicațiilor la care am apelat este AuroraStore, un magazin similar Google Play, cu sursă deschisă și posibilitate de a naviga incognito. Există posibilitatea de a conecta contul Google la acest magazin și de a descărca aplicațiile achiziționate, însă cele care au nevoie de Google Services pentru a verifica plata nu vor putea fi descărcate.
Una dintre neplăcerile din trecut a fost faptul ca nu puteam plăti cu telefonul. Acum Revolut și BT pay sunt disponibile oficial în App Gallery. Știu că există și aplicația Curve, dar nu am fost convins de ea.
Magazinul de aplicații al celor de la Huawei este într-o continuă extindere iar mai devreme sau mai târziu, toate aplicațiile populare vor fi într-un final disponibile și aici. M-am descurcat cu oferta magazinului și nu am simțit că îmi lipsește ceva în mod deosebit. Petal Search a contribuit și el la găsirea informaților și a link-urilor de care am avut nevoie.


Foarte important pentru mine este și mail-ul, am putut conecta contul principal de google în aplicația standard a telefonului iar comunicarea a fost exact ca pe orice alt client popular de mail.
O particularitate software care mi-a plăcut foarte mult este gestionarea aplicațiilor in folders. Poți extinde acest folder pentru a afișa și a accesa rapid câteva aplicații într-o modalitate compactă, exact ca în exemplul de mai jos.
Două lucruri nu au fost chiar pe placul meu. Modul întunecat, care este mai degrabă modul gri și widgetul pentru controlul muzicii din setările rapide care funcționează doar cu aplicația audio preinstalată. Why? Dacă tot am menționat muzica, telefonul dispune de două difuzoare stereo care se aud decent, tare și clar. Basul nu este foarte proeminent însă experiența acustică este potrivită pentru videoclipuri, apeluri video sau podcasturi. Nu există mufă jack în schimb semnalul bluetooth a oferit o calitate bună folosind căștile pe care le dețin (Philips Fidelio L3, Sony WI-C200 și mai nou Skullcandy Dime).


De dimineață până seara
Telefonul are un acumulator de 4500 mah care se încarcă rapid la 100W cu adaptorul inclus în pachet. Neavând un procesor care să consume foarte multă energie, am reușit să obțin o zi întreagă de utilizare chiar și cu ecranul setat la 120 Hz. Nu există încărcare wireless însă nici nu am simțit lipsa ei.
Aparat foto sau telefon?
Nova 10 Pro este un dispozitiv destinat celor care utilizează rețelele de socializare la greu. Dispune de două camere frontale, una de 8 MP și cealaltă de 60 MP cu unghi larg și funcție de auto-focus. Experiența de utilizare in zona social media este completată de modurile Vlog sau Story creator, cu șabloane creative pentru diferite montaje video. Calitatea cadrelor este satisfăcătoare iar pozele vor ieși mereu clare datorită funcției de auto-focus pe care majoritatea telefoanelor încă nu o au pentru camera selfie.




Pe partea din spate se află cele trei camere menționate la începutul articolului. Cea principală este de 50 MP, urmată de una de 8 MP ultra-wide și 2 MP senzor de adâncime. Pe timp de zi cadrele sunt echilibrate, detaliate și bine expuse. Telefonul s-a descurcat chiar bine și în lumină slabă, exemplele de mai jos fiind realizate doar cu lumina ecranului de laptop. O implementare foarte bună a procesării software.

















Pe partea de filmare, telefonul atinge o rezoluție maximă 4k @ 30 FPS. Nu există stabilizare optică, funcție care nu înțeleg de ce lipsește în segmentul de preț din care face parte. Stabilizarea este făcută electronic iar calitatea cadrelor este influențată de stabilitatea mâinii. Recomand un stabilizator sau o montură care să îmbunătățească felul în care este ținut telefonul.
Concluzii
Nova 10 Pro nu este un telefon rău. Experiența pe care am avut-o cu el nu a fost atât de rea pe cât îmi imaginam în trecut. Am apreciat softul rapid, încărcarea la 100 W, cadrele foarte bune ale senzorului principal alături de selfie-urile pe timp de zi, ecranul și culorile sale, iar în final designul și execuția construcției.
Cu toate acestea, consider că pentru suma de 3000 lei, doar atât nu este suficient, știind că în această zonă de preț există alternative care oferă procesoare mai rapide, camere secundare mai performante, stabilizare optică sau o selecție software mai populară.
Pentru cei ca mine, adaptarea este ușoară însă pentru utilizatorii mai puțin experimentați, tranziția de la un furnizor de servicii precum Google sau Apple la ecosistemul Huawei poate fi puțin dificilă.
Recomand acest telefon utilizatorilor care sunt dispuși sa acorde timp unei astfel de schimbări și care vor un camera phone potent și flexibil, în ciuda alegerii celei de a treia cameră.
Nova 10 Pro este disponibil în magazinul oficial aici.
Atât
Pwp pa!